MARIUS, OLIMPIA ŞI MIHAI

MARLENE & ROSEMARY: DOUĂ VOCI SUPERBE

Am descoperit această melodie a celor două cântăreţe pe care nu mă satur să le ascult. Interesant să o aud pe Rosemary Clooney cântând şi altceva în afara colindelor de Crăciun. Aici, cele două interpretează rolul mamei şi al fiicei. Vocile lor se completează foarte bine. Melodia e amuzantă. La fel şi textul )

UN POEM SPANIOL: PENTRU MARIANA

O traducere fără licenţă poetică a unei poezii spaniole de secol XIX. Varianta originală este aceasta: http://es.wikisource.org/wiki/A_Mariana

Strofa 1:

Noaptea este curată şi tăcută

luna străluceşte la zenit,

precum o lampă atârnată

într-o capelă tainică.

Briza, pribeagă şi senină

sună încetişor

legănând copac, iarbă şi floare

iar lumea, într-o nepăsare lipsită de apărare

îşi savurează sau adoarme

regretele sau dragostea.

Eu, constant în încăpăţânarea mea

îmi petrec noaptea sumbră

suspinând la fereastra ta

Mariana mea.

Şi mai mult: dacă durerile mele trebuie

să moară între zăbrelele tale

nu mi le deschide, Mariana,

nici noaptea, nici ziua.

Strofa 2:

De ce îmi provoacă atâta plăcere

să ştiu când în final te răpeşte

lumii proaste şi curioase

întunericul iatacului tău!

Atât de plăcut să spionez atent

momentul

în care lumina ta s-a stins

pentru a putea spune orgolios:

Acum ce iluzie este mai bună ca mine?

Îmi este atât de bine în agonia mea

să ştiu că în noaptea întunecoasă

eu sunt cel ce suspină la fereastra ta

Mariana mea!

Şi mai mult: dacă durerile mele trebuie

să moară între zăbrelele tale

o, nu mi le deschide, Mariana,

nici noaptea, nici ziua.

Strofa 3:

Eu aş putea foarte bine să te mint

că am palate, corăbii, cai

să îţi spun că pe vaste pământuri

mă respectă vasalii

pentru că de ţări necunoscute şi îndepărtate

ar fi foarte uşor să mint

Să îţi spun mai multe, chiar dacă aş vrea,

nu aş şti

dacă m-ai auzi

că, în încăpăţânarea mea neclintită,

îmi petrec noaptea sumbră

suspinând la fereastra ta

Mariana mea.

Mai mult, dacă durerile mele trebuie

să piară în spatele zăbrelelor tale,

nu mi le deschide, Mariana,

nici noaptea, nici ziua.

Strofa 4:

Eu sunt un simplu poet

fără altă avere în afară de lira mea

un suflet supus iubirii

şi o inimă ce suspină

şi, deşi este adevărat că există unii inoportuni

care îmi aplaudă cântul

eu niciodată nu i-am băgat în seamă

pentru că, poate, ar fi vorbe vulgare.

Eu îmi petrec ziua cântând

însă noaptea întunecată

o petrec la fereastra ta

Mariana mea!

Mai mult: dacă durerile mele

trebuie să piară în spatele zăbrelelor tale

nu mi le deschide, Mariana,

nici noaptea şi nici ziua.

Strofa 5:

Când în visele tale inocente

ţi se pare că auzi

ritmuri plăcute

sunetul care se stinge

nu este tânguirea slabă

a vântului

care murmură trecând,

nu este zgomotul izvorului

transparent,

ci sunetul cântului meu.

Pentru că, mereu, în încăpăţânarea mea

îmi petrec noaptea sumbră

suspinând la fereastra ta

Mai mult: dacă durerile mele

trebuie să piară în spatele zăbrelelor tale

nu mi le deschide, Mariana,

nici noaptea şi nici ziua.

Strofa 6:

auzi ploaia ce cade

şi aura în firele sale rupte

pe care o voce tristă ţi-o aduce

în timp ce îţi loveşte ferestrele?

nu este vocea furtunii

turbulente

care mugeşte cu uraganul

este harpa la care cânt eu

când evoc

visul tău prin cântul meu

pentru că, mereu, în încăpăţânarea mea

îmi petrec noaptea sumbră

suspinând la fereastra ta

mai mult: dacă durerile mele

trebuie să piară în spatele zăbrelelor tale

nu mi le deschide, Mariana,

nici noaptea şi nici ziua.

Strofa 7:

Şi, dacă la sfârşitul acestui doliu

de atâtea griji şi de amor

te oboseşte sunetul cântului meu

şi te obosesc vizitele mele

dacă visul tău sau plăcerile tale

nu vrei să mai fie tulburate

de acest inoportun

ordonă să rupă lira

care suspină

atâtea ritmuri drăgăstoase

şi, mai mult, dacă te vei dovedi crudă

să îmi blestemi încăpăţânarea

când plâng la fereastra ta

Mariana mea,

lasă-mi durerea să se frângă

în zăbrelele tale

şi nu le deschide, Mariana,

nici noaptea, nici ziua.

Later edit: Evident că orice sugestie e mai mult decât binevenită ), aceasta este prima formă a traducerii poemului. Cred că a prins fiecare ideea….O, TEMPORA! O, MORES!

CARTOONING: CHOO-CHOO GOES GA-GA AND THEN HAS A ROMANCE

Cele mai frumoase desene animate din copilăria mea. My favourite cats ). Ce se realiza pe vremuri…

DESPERATE HOUSEWIVES: FINALE

Am aşteptat cu sufletul la gură ultimele două episoade. Time so say good-bye to the ladies from Wisteria Lane. Bine ar fi să ţinem cont măcar de jumătate din ceea ce este aici.

http://www.filmenoigratis.info/2012/05/desperate-housewives-sezonul-8-episodul_14.html

ALFRED HITCHCOCK HALF-HOUR: CRAIG’S WILL

Că tot mi-era dor de un HITCHCOCK…şi mai ales cu Dick YORK…Enjoy!

http://video.rol.ro/embed/iframe/1019

DUMINICA CU GUST DE…CLĂTITE

Ieri am luat o pauză. Mi-am permis o mică escapadă, e drept, cu un scop iniţial bine-definit, dar care a fost lăsat pe planul 2 pentru lucruri mai…importante. Am fost în vizită la un cuplu frumos şi îndrăgostit. Am smotocit vreo 3 pisici şi m-am îndrăgostit de THOMAS, motanul cu ochi albaştri, stăpân pe teritoriul vast al celor 4 camere disponibile. Pe urmă, am hotărât, împreună cu gazda feminină, să facem clătite. Nu mai făcusem din facultate. Compoziţia era gata dinainte, aşa că trebuia să luăm tigaia şi să ne apucăm zeloase de treabă. Numai că…surpriză…tigaia nu a fost bună. Am încercat de vreo 2 ori, dar fără succes. Şi cum partea masculină plângea după clătite, ne-am dus frumos în CORA Pantelimon şi am cumpărat o minune de ‘device bucătăresc’. Cu TERMOSPOT, de la TEFAL. Lucru bun. Au ieşit vreo 20 de clătite, savurate parţial cu gem de gutui, parţial cu finetti. Dar ne-am distrat preparându-le: eu cu metoda ‘paleta‘, prietena mea cu metoda ‘aruncatul şi întorsul’. Au avut un gust extraordinar. E drept că nu suntem încă pregătite de MASTER CHEF (apropos, sunt supărată că a plecat SISOKO din concurs…(((((), dar, dacă au fost şi pe placul variantei masculine, atunci e de bine. Acum ne-am specializat. Contează şi instrumentele, tigaia iniţială era mult prea mare şi era, mai degrabă, destinată unei omlete pentru două persoane. Mi-era tare dor de Pfannkuchen (varianta germană), vă recomand să faceţi aşa ceva.

http://video.rol.ro/embed/iframe/1019

MADRIDUL ŞI FALCAO

Cred că sunt ultima persoană care să scrie despre fotbal, căci nu sunt microbistă. Însă aseară am văzut meciul. De la cap la coadă. Pur şi simplu, m-a captivat. Mi-au plăcut cele două goluri ale lui R. FALCAO, dar şi cel al lui DIEGO.   E drept că am dat şi un scor, 2:1 pentru MADRID. A fost 3-0, ceea ce tot e bine. Însă ce mi-a plăcut cel mai mult şi cred că acesta a fost şi motivul pentru care stadionul a fost plin, se traduce printr-un meci de bună calitate. Jucătorii s-au mişcat exemplar pe teren. Iar cei de la Bilbao pur şi simplu m-au impresionat cu atitudinea lor. Deşi plângând, aplaudau câştigătorii. Au luptat până în ultima clipă, şanse au avut multe, dar n-a fost să fie. Eu cred că sunt la fel de buni, am înţeles că i-au bătut pe madrileni acum ceva vreme cu exact acelaşi scor. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte, captivantă, alertă, dinamică, presărată cu faze care mai de care mai inedite. Dacă m-a ţinut pe mine în faţa televizorului, e mult. Bravo celor două echipe, mă bucur că l-am văzut şi pe prinţul FELIPE, doar nu putea lipsi de la meciul echipei preferate.

LEXYGA & COPILA BLONDĂ

Că ‘am priză‘ la copii nu mai e un secret, pentru nimeni. Astăzi însă s-a întâmplat ceva frumos. La care nu mă aşteptam. Doar aşa vin în viaţă toate lucrurile frumoase, când te aştepţi mai puţin. Autobuzul 301 a fost, ca de obicei, plin de lume. Care mai de care mai grăbită, mai pusă pe împins (cred că e vorba de o lege nescrisă, pe care eu încă n-o ştiu şi care stipulează că, dacă îl împingi disperat pe cel din faţă – dacă l-ai putea lua în braţe ar fi probabil şi mai bine – ai şanse să ajungi mai repede la locul ochit). Lumea nu mai ţine cont de bunul-simţ care îţi dictează uneori, în pofida oboselii (reale sau nu), că este frumos să cedezi locul unui copil sau unui om în vârstă. Astăzi, în autobuz, s-a urcat o fetiţă blondă, împreună cu mama ei. Era singurul copil din autobuz. Am vrut să-i cedez locul, dar n-a fost posibil, fiindcă oamenii nu se puteau da la o parte, atât de aglomerat era mijlocul de transport R.A.T.B. Aşa că am luat-o în braţe. S-a lipit de mine instant şi a stat cuminţică timp de câteva staţii destul de lungi. Credeam că mă va incomoda puiul de om, dar mi-a plăcut mult sentimentul de a ţine în braţe mica făptură care nu contenea să îmi zâmbească. Cert este că încep să iau serios în calcul varianta unei fetiţe la orizont. E tare plăcut să ţii un copil în braţe, de asta pot să asigur pe oricine.

PRĂJITURA ‘CARTOF’

Evident, e vorba de forma ei. Arată ca un cartof. Numai că este mult mai bună. Prima dată când am gustat-o a fost la cantina de la Agronomie, pe vremea când lucram la GTZ. Mi-a plăcut cel mai mult din toate dulciurile de acolo. Nu cred că se prepară greu. Am văzut că pe internet se găsesc destule reţete. Spre bucuria mea, am descoperit lângă casă o patiserie-cofetărie şi am degustat din nou această prăjitură, după mulţi ani, în care aproape că îi uitasem gustul. Ca surpriza să fie şi mai mare, am descoperit reţeta la o drăguţă şi foarte bună prietenă. Ea spune mult mai bine ce se ascunde în spatele acestui desert şi al preparării lui. Vă doresc să încercaţi preparatul dulce şi delicios.

http://caietul-cu-retete.blogspot.de/2011/07/prajitura-cartof.html